Simple Ganduri…

Category Archives: Simple Ganduri

Mario Bros

 

tumblr_m9h3bbnsxV1qjtr2mo1_500

Îmi povestești năuc, cu ochii triști și vocea scăzută. Aud fiecare cuvânt, fiecare frază și fiecare suspin. Le ascult și le înțeleg foarte bine. Ai tăcut. Aștepți părerea mea. Cum să îți spun? Cum să îți frâng eu aripile? Suntem buni prieteni.

Ești demult trecut de 30, ea abia a sărit pragul celor 20. Tu…cald, bun, asumat. Ea…agitată, vulcanică și copilă. Tu cu școală și gesturi, ea frumoasă și impulsivă. Acestea fiind spuse ce ar trebui să compar? Cum să compar?

E ca în jocul cu Mario și Luigi. N-ar fi niciodată o echipă dacă unul ar fi la nivelul 1 iar celălat la nivelul 5. Frați ar putea fi cu siguranță, însă pentru a fi o echipă ar trebui ca unul din ei să piardă niște vieți sau celălalt să urce niște trepte. Iar asta înseamnă timp. Iar timpul schimbă oamenii și sentimentele.

Când eram mică mă tot zăpăcea bunica cu al ei cin’ se-asemănă s-adună! Eh cam așa e și aici. Chiar dacă începuturile – unele mai lungi, altele mai scurte – sunt roz, într-o zi se trezește realitatea prost dispusă și te cheamă la joacă. De fiecare dată nepotrivitul pierde!

Așa că eu te sfătuiesc să scutești niște timp. Ea are destul!

Birds with the same feather fly together!

♥ Rodica

Scrisoare nesemnată

 

tumblr_mbtie0hVT21rsqyo5o1_500

Scriu de ceva timp. Scriu despre mine, despre tine, despre noi, despre voi, despre oameni, întâmplări sau sentimente. Scriu despre experiențele mele, despre lucruri bune sau rele și urâte. Scriu adevăruri sau concluzii. Vând iluzii, himere sau pur și simplu adevăruri care dor. Adesea m-am prezentat în fața voastră fără machiaj.

Scriu despre momentele prin care trec sau prin care am trecut și n-am putut vorbi la momentul la care s-au întâmplat. Scriu despre doruri și gânduri. Scriu pentru că pot și uneori îmi găsesc cuvintele, deși uneori le mai greșesc. Scriu și gata!

Unii mă apreciază, alții nu. Unii mă citesc, alții nu. Unii mă bârfesc, alții nu. Unii șușotesc despre mine pe la colțuri, alții mă înjură în față. Pe unii îi știu, ceilalți îmi sunt indiferenți.

De-a lungul timpului am primit comentarii sau e-mailuri cu referire la scrierile mele. Unele deplasate, unele potrivite, altele urâte, unele mai frumoase. Cel mai frumos l-am primit azi și sună cam așa:

Te ascult…te ascult și sunt atât de captivat de parcă tu ai fi doamna ce practică cartomanția. Însă tu nu vinzi iluzii… tu “vinzi” energie, speranță, poftă de viață, lucruri care nu se găsesc cu ușurință.
Mă uit la tine așa cum un copil se uită la dulciurile mult dorite, te percep ca pe o veste bună primită într-o zi tristă, te admir ca pe un competitor care, deși rănit își continuă cursa iesind victorios în final. Te respect pentru stil și pentru tăria de care dai dovadă zi de zi.
Reprezinți un amestec de culori calde care așternute într-un tablou, dau naștere operelor marilor pictori. Un mozaic de stări, compus din delicatețe, nebunie, zbucium, dorință, afecțiune, euforie și indiferență…

Simple gânduri despre tine.. scrise savurând o cafea aromată în timp ce soarele s-a gândit să iasă dintre nori și să apună.

Nu pot decât să mulțumesc pentru gândurile bune și frumoase și mai ales pentru aprecieri. Deși tind să cred că, comentatorul mă cunoaște și în realitate sau….e foarte atent la ce scriu. Îndiferent de situație îi mulțumesc că mi-a completat mult iubita mea zi de duminică.

P.S Beau cafia doar în week-end sau în locuri unde mirosul sau ambianța mă îmbie. Sunt într-adevăr foarte colorată, îmi place competiția și nebunia.

♥ Rodica

Cartea întinsă care nu spune o poveste…

 

frauda-net-main

Dacă tot este perioada reducerilor am hotărât să îmi scot tocurile la plimbare. Și unde puteam merge decât într-un magazin plin cu țesături și accesorii? Am ales, am plătit, am plecat. Se întunecase deja. Însoțită fiind, m-am oprit pe o stradă îngustă în fața unei casei vechi și cochete. În față mă aștepta o minunăție de pisică birmaneză albă. Am urcat pe scările întunecate și circulare. M-a întâmpinat o față feminină foarte veselă și destinsă.

În așteptarea ta, am schimbat două trei vorbe cu doamna care rotea niște cărți de tarot între degete. După o discuție simplă și cordială, dracu’ din mine mă înțeapă să întreb: chiar știți să ghiciți, sau e doar joacă? Zâmbește și zice imperativ: sunt niște prostii! Să nu crezi niciodată! E pură manipulare!

Și așa a început să îmi povestească cum prostește ea străinii.

Lucrez la o firmă româno-italiană. Practic cartomanția. Toată activitatea mea se desfășoară telefonic de acasă. Sunt angajată a unei firmei ce promovează și vinde astfel de servicii. Suntem plătite la ore/minute lucrate. Fiecare client plătește 1€/minut. Noi ne luăm 10% din suma finală a fiecărei convorbiri. Programul ți-l faci cum vrei, că doar lucrezi de acasă. Fac asta de cinci ani. Mari proști italienii ăștia!

Ascultam femeia ce îmi vorbea aproape la fel de repede ca mine și nu-mi venea a crede. Mi se părea o poveste. Continui să întreb. M-a făcut mai curioasă decât eram. Mă fascina. Descoperisem o industrie foarte interesantă și vroiam să aflu cât mai multe despre ea.

Și…cum faceți? Aveți măcar cunoștințe de cartomanție sau nici măcar nu folosiți cărțile?

images

Mamă, e pură psihologie! Am învățat pe drum. Inițial ăștia (n.r patronii) ne-au trimis la niște cursuri, unde am învățat semnificația fiecărei cărți. Apoi, fiecare din noi are propria metodă. Eu, spre exemplu, încep prin a întreba de ce a sunat, iar dacă îmi spune că din cauza unui X, cer detalii. De cât timp sunt împreună, câți ani are și dacă e sau nu căsătorit. Și de aici îmi dau seama în ce direcție să o iau. Și îmi fac în capul meu posibile scenarii ce ar putea urma. Și încep să îi spun. În funcție de reacția interlocutorului schimb sau nu scenariul. Cam așa merge treaba! E un fel de apă-foc.

Nu-mi venea a crede. Auzeam foarte clar ce îmi spunea și nu puteam crede. Deși femeia din fața mea nu avea nici măcar un motiv să mă mintă. Continui să întreb – dar cliente care să nu vrea să dea detalii nu aveți? Cam câți clienți aveți pe zi? Câți vă sună?

Mă sună și femei și bărbați, cu vârste de la 18 la 80 de ani. Am chiar o babă de 80 de ani care mă sună să mă întrebe de amantul ei, cu 20 de ani mai tănăr. Am clienți care mă sună în fiecare zi. Le e mai la îndemână decât să meargă la psiholog. Unii din ei își dau seama că e prosteală, dar au nevoie de ceva care să îi facă să meargă mai departe. Noi nu avem voie să prezicem nimic negativ pentru viitor, deci îți dăm oarecum un gram de speranță. Și ca să îți răspund…am. Am și cliente neîncrezătoare care nu zic nimic, iar în astfel de cazuri iarăși apelez la psihologie. Dacă a sunat la mine, clar are o problemă. Și îi zic că îmi apare Roata (n.r o carte de tarot), ceea ce înseamnă ceartă. Și așa le fac să scape mici detalii sau amănunte. Mă sună cam 25-30 de clienți zilnic și lucrez în jur de  8-10 ore pe zi.

Discuția a fost întreruptă de fiul interlocutoarei mele, care zâmbește complice. Cum de ai convins-o să vorbească despre asta, că se cam ferește?

viitorul

Habar n-am cum am făcut, căci am văzut-o pentru prima și probabil ultima oară. Însă m-a uimit cu siguranță. M-a lovit cu realitatea în cap. Printre sutele de întrebări ce mi se plimbau prin cap și zecile de idei sau curiozități, am reușit să formulez o ultimă întrebare în timp ce mă îmbrăcam: și…cam câți bani faceți lunar?

Păi patronul meu face în jur de 250.000 € pe lună din care noi (n.r angajatele) luăm 10%. La început eram 7 angajate, acum suntem 40. Eu personal fac în jur de 1.000-1.400 € pe lună. Suma variază în funcție de orele ghicite.

Pentru fix o oră m-am simțit protagonistă în filmul Filantropica de Caranfil, însă cu alt subiect. Un film în care protagoniștii mizează și speculează slăbiciunile oamenilor de rând. Femeia din fața mea mi-a dat multe alte detalii pe lângă cele povestite de mine, iar de fiecare dată când exclamam uimită un nu cred, râdea și mi-o dădea exemplu pe Oana Zăvoranu. Îmi iau haina de pe scaun, mă agăț năucă de geantă și mă îndrept spre usă. În urma mea aud:

Știi italiana? Sau spaniola? Că te pot băga în echipă!

♥ Rodica

Cel mai special TU

 

64207_475676885814357_454321445_n

În al doilea an de liceu, pentru că eram singură și dubioasă, am fost întrebată dacă îmi bântuie cineva gândurile. Te-am arătat cu degetul. Erai la fel de interesant pe cât de dubioasă eram eu. Peste ani te-am cunoscut, întâmplător. Ți-am recunoscut foarte târziu că te știam, n-am vrut să stric vraja.

N-am scris despre tine niciodată, deși ai fost singurul care mi-a cunoscut nebunia. În întregime. Singurul care m-a iubit pe mine cu totul. Cu veselie, nebunie, pasiune și agitație. Singurul care s-a împletit perfect cu mine. Singurul care încă îmi face buzele să zâmbească atunci când mă gândesc la tine.

Nu m-am mai gândit demult la tine, deși adesea te zăresc pe stradă. Astă seară, din vorbă în vorbă am povestit de tine. Rar o fac. Cele mai frumoase gânduri și întâmplări mi-au venit în minte. Ții minte când mă supăram și nu mă uitam la tine când ne vedeam în club? Ca mai spre dimineață să mă postez în fața blocului tău? Dar când urlai sub balconul meu, deși stăteam la etajul 3? Sau când dădeam declarații la poliție împreună, ca urmare a unei idei minunate de-ale mele? Dar cele 3 ore petrecute înzăpezit, din dorința de a mă vedea? Sau mașina zgâriată din gelozia unei siluete ce te vroia? În timp ce TE povesteam, am avut impresia că simt gustul bomboanelor pe care mi le aduceai adesea. Acum văd că am avut grijă să nu mă uiți!

Greșeam și râdeam. Rar mă certai. Des bombăneai. Greșeai. Mă bosumflam. Veneai spășit. Nu te pot descrie într-un sigur post, dar o pot face în două cuvinte - nebunie frumoasă. Ai fost poezie pentru mine, pentru toate mine-urile ce se află în mine. Pe toate le-ai cunoscut și pe toate le-ai plăcut. De aia și acum, după atâta timp îmi ești la fel de drag.

Acum ceva timp mi-a scris cineva pe facebook. Mi-a spus așa cum mă alintai tu. I-am dat ignor. Cum și-a permis?!?!

♥ Rodica

Lost in transition

 

girl_running_large

Am plecat demult. Te-am uitat demult. Nici mirosul nu ți-l  mai știu. Rareori dacă închid ochii îți mai pot recrea chipul. Cu toate astea te visez adesea în ultimul timp. Mă înnebunesc visele astea. Alerg într-una ca nebuna și tu după mine. În fiecare seară, în orice loc, în orice anotimp. E un continuu joc de-a v-ați ascunselea. În care nu apuc să mă ascund ci doar să fug. Din când în când printre pașii grăbiți întorc capul să văd dacă încă ești în spatele meu. De fiecare dată ești.

Deși te visez de câteva seri, nu am realizat până azi, când după ce îmi sorbeam cafeaua am zărit un maxilar încordat. Am ridicat ochii. Mi-a căzut ceașca din mână. Aceeași culoare de ochi. Dar nu, nu erai tu. S-a uitat lung și mirat la mine. Am întors capul.

Știu că mă umărești. Știu că citești de fiecare dată ce scriu. Știu că te întrebi adesea dacă vre unul din aceste texte sunt despre tine, sau despre un altul. Știu că nesiguranța și neștiința te omoară. La fel și dorința. Știu că ai insomnii ca și mine. Știu că viața ta, ca și a mea a continuat și fără să fim noi. Știu că nu ai uitat. Știu că ai înțeles… în cele din urmă.

Nu-mi stă în fire să demonstrez și să explic oamenilor din jurul meu motivele din cauza cărora aleg să plec la un moment dat. Poate pentru că până iau decizia, explic de nenumărate ori. Sau poate că cei pe care îi las în urma mă cunosc îndeajuns de bine încât înțeleg că, greșelile lor m-au adus în punctul asta. Sau poate nu mai am putere să lupt și asta mă face să înțeleg că etapa respectivă s-a încheiat.

Iartă-mă!

♥ Rodica

Te uiți și câștigi!

 

calinescualti

Nu știu câți dintre voi mai țin minte, dar cu siguranță sunt câțiva, era Florin Călinescu de la Pro Tv. Renumita perioadă, 1996,  în care Florin Călinescu făcea matinalul Ora 7, bună dimineața!,  în timpul căruia mânuțele lui două ofereau 1 milion de lei telespectatorilor fideli care reținuse detalii din filmele și emisiunile din ziua precedentă.

Ei bine, s-a întors! Nu sub fusta lu’ Tantiti Florica ci sub egida trustului Intact. La ei criza se contorizează în premii. Cu cât premiile sunt mai mari cu atât audiența e mai mică. Rețeta e simplă, luăm ideile vecinilor din 1996, adăugăm tehnologia și gata! Toate emisiunile oferă premii. Vrei rating? Dă un premiu! Vrei să meargă emisiunea și să îți iei salariul? Dă un premiu! Vrei spațiu publicitar? Momește publicul!

Acum în funcție de nevoile tale, a telespectatorului consumator de presă de tabloid, îți poți alege emisiunea pe care să o vezi. Vrei tabletă? Ți-o dă Simona! (n.r Simona Gherghe ). Ai nevoie de frigider? Îl donează Morar. Vrei GPS? Are Capatos unul în plus! La știri? Nu se dă nimic?

Aici a ajuns presa tv din Romania. Nu mai contează formatul emisiunii, subiectul, invitații sau realizatorul pentru a face rating. Premii să fie!  Păi eu zic așa. Mai bine băgăm toate premiile astea la amanet și cumpărăm/inventăm un aparat ce măsoară ratingurile în timpul zappingului. Așa realizatorii din România își pot păstra și salariile și demnitatea. Ce mai tura vura!

♥ Rodica

Eu și etcetera

 

tumblr_mgcnthd49J1rbuw6lo1_500_large

Când aveam 15 ani păream de 10. Când aveam 18, păream de 15. Pe lângă înălțimea, de aproximativ 1.20 cm, și fața de copil, nu mă ajută foarte tare nici zâmbetul, uneori tâmp. Oamenii din fața mea adesea s-au ghidat după ceea ce văd și ceea ce par, nu după ceea ce sunt. Poate ăsta sau poate faptul că sunt prietenoasă, a fost motivul pentru care am fost mințită și înșelată de o groază de ori. De colaboratori, prieteni sau iubiți. Am suferit adesea, apoi am înțeles lucrurile altfel.

În al doilea an de muncă, să fi fost acum vreo 5-6 ani, am ajutat un cunoscut la nevoie. M-a costat 200 de milioane. Mai târziu am ajutat un altul, care nu avea unde să stea, adăpostindu-l. M-a costat 300 de euro. Tot cam prin vremea aia am crezut că mi-am găsit sufletul pereche, el îl găsea adesea în plete de diferite culori. M-a costat sufletul. După ceva ani, am reîntâlnit o veche cunoștință. Era tristă și dărâmată. Am decis să o scot la aer. M-am ales cu un junghi în coastă.

Am urlat, am explicat, am înțeles, am demonstrat, am plâns. În zadar. Toate astea și poate încă câteva, m-au adus aici. În prezent. Când m-am împăcat cu gândul că oamenii nu se schimbă pentru că le demonstrez eu că greșesc. Sau că le spun eu că rănesc. Când mă repliez mai repede decât un evantai. Când observ din avion mincinoșii sau oamenii mici. La fel și situațiile care fac diferența. Când primesc la mine în curte și în suflet doar oameni frumoși și calzi.

Bărbați ce mă iubesc pe mine la fel de mult ca pe Alina, Cristina, Corina sau Brândușa. Sau care văd gunoiul din ochiul tău în loc să se îngrijească de bârna din ochiul lor. Femei care vând senzații și impresii ca la bursă. Prieteni care te cheamă când liniștea îî apasă. Ei nu trebuie înțeleși sau educați, ei trebuiesc doar salutați cu candoare. Și atât. Nici măcar nu trebuie să te obosești să îi excluzi, căci ei te ajută să faci diferența.

Am fost pusă în situația în care puteam opri situații sau minciuni ce au urmat. Chiar anul ce tocmai a trecut. Nu am făcut-o niciodată. Oamenii pentru care însemni ceva nu au nevoie de îndrumări. Oamenii din jurul meu iubesc frumos, trăiesc frumos, respecta și simt.

Minciuna este un prieten care la nevoie nu te mai cunoște! D.M

♥ Rodica

 

CAR Țigănesc

 

car-logo

Astăzi a fost o zi plăcută și frumoasă. Totul a fost cu și despre mine. Am primit cadouri, telefoane și mesaje cu urări felurite. Și mi-a plăcut la nebunie. M-au căutat oameni cu care nu am mai vorbit de 10 ani, rude din stăinătate sau oameni pe care nu demult i-am iubit. Acum la sfârșitul zilei mă întreb de ce naiba nu se întâmplă asta zilnic?! De ce nu ne iubim zilnic prietenii, de ce nu suntem așa de calzi zilnic, de ce nu vorbim zilnic la telefon?

Eu propun așa. Fiecare om, să facă o listă de 15, ba nu, 30 de prieteni/rude/cunoștințe cu care vrea să interacționeze zilnic. Și facem un CAR Țigănesc de zile de naștere. Adică, o dată pe lună fiecare din noi avem o zi de naștere și ceilați din grup se angajează să participe activ la ziua fiecăruia dintre sărbătoriți. Așa menținem relațiile veșnic calde, toate zilele din lună vor fi vesele și pline de sărbătoare.

Da! Asta e soluția! Și da, vreau ca cineva să dea o lege!

♥ Rodica